cenáclu


cenáclu
s. n. (sil. -clu), art. cenáclul; pl. cenácluri

Dictionar Ortografic al Limbii Române Pentru Elevi. 2013.

Look at other dictionaries:

  • cenaclu — CENÁCLU, cenacluri, s.n. Grup de literaţi, de artişti etc. legaţi prin afinităţi estetice, temperamentale, care au aspiraţii, program estetic comun, uneori o publicaţie proprie. ♦ Reunire periodică a unui asemenea grup. [pl. şi: cenacle] – Din fr …   Dicționar Român

  • cenaclist — CENACLÍST, Ă, cenaclişti, ste, s.m. şi f. Membru al unui cenaclu. – Cenaclu + suf. ist. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  cenaclíst s. m., pl. cenaclíşti Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic …   Dicționar Român

  • cenacular — cenaculár adj. m., pl. cenaculári; f. sg. cenaculáră, pl. cenaculáre Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic  CENACULÁR, Ă adj. referitor la cenaclu. (< cenaclu + ar) Trimis de raduborza …   Dicționar Român

  • cinecenaclu — CINECENÁCLU, cinecenacluri, s.n. Atelier de creaţie al cineaştilor amatori. – Cine[ast] + cenaclu. Trimis de hai, 13.05.2004. Sursa: DEX 98  cinecenáclu s. n., pl. cinecenácle Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic … …   Dicționar Român

  • babă — BÁBĂ, babe, s.f. I. Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinereţe; băbătie, babetă1. ♦ spec. Femeie bătrână care vindecă bolile prin mijloace empirice, prin vrăji, prin descântece etc. ♢ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele… …   Dicționar Român

  • cerc — CERC, cercuri, s.n. I. 1. Figură geometrică plană formată din mulţimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix; circumferinţă; suprafaţă limitată de această figură. ♢ Cerc polar = fiecare dintre cele două linii închipuite pe globul… …   Dicționar Român

  • salon — SALÓN, saloane, s.n. 1. Încăpere într o locuinţă destinată primirii musafirilor. 2. Sală în care au loc festivităţi, baluri, serbări publice etc. ♦ Sală în care se organizează expoziţii periodice de pictură, sculptură etc.; p. ext. expoziţia din… …   Dicționar Român

  • urmări — URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ţine pe cineva sub observaţie; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A …   Dicționar Român

  • şezător — ŞEZĂTÓR, OÁRE, şezători, oare, adj., s.f. 1. adj. (înv.) Care are domiciliul într un loc, care locuieşte în... 2. s.f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanţii lucrează şi totodată petrec, spunând poveşti, glume,… …   Dicționar Român